4.19 De ce atât de multă atenţie asupra căsătoriei şi familiei?
Dumnezeu a creat ființele umane ca o revărsare a marii sale iubiri. El ne-a oferit, de asemenea, misiunea importantă de a transmite mai departe acea iubire și, prin urmare, de a fi roditori (Gen 1,28).
Căsătoria este o relație exclusivă între un bărbat și o femeie care se iubesc și doresc să-și petreacă restul vieții împreună. Atunci când își experimentează iubirea în relația lor sexuală, această iubire poate deveni literalmente „rodnică”, deoarece copiii sunt astfel concepuți și născuți. Viața de familie este importantă pentru copii: de exemplu, îi face mai sociabili și mai flexibili și este (sperăm) mediul în care învață prima dată despre credință. De aceea, familia este uneori numită „celula de bază a societății”.
Ce loc ocupă familia în societate?
Familia este celula originară a societăţii umane şi precedă orice recunoaştere din partea autorităţii publice. Principiile şi valorile familiale constituie fundamentul vieţii sociale. Viaţa de familie este o iniţiere la viaţa societăţii. [CCBC 457]
De ce familiile sunt de neînlocuit?
Orice copil se naşte dintr-un tată şi dintr-o mamă şi pentru a creşte sigur şi fericit are nevoie de căldura şi de siguranţa unei familii.
Familia este celula originară a societăţii umane; valorile şi principiile care sunt trăite în cercul restrâns al familiei fac posibilă pe scară mare o viaţă socială solidară. [Youcat 369]
Care sunt ofensele aduse demnităţii căsătoriei?
Ele sunt: adulterul, divorţul, poligamia, incestul, unirea liberă (convieţuirea, concubinajul), actul sexual înainte sau în afara căsătoriei. [CCBC 502]
Ce este adulterul? Se justifică divorţul?
Adulterul are loc atunci când doi parteneri, dintre care cel puţin unul este căsătorit, au raporturi sexuale; este trădarea fundamentală în dauna iubirii, ruperea unui legământ încheiat de Dumnezeu şi o nedreptate faţă de aproapele. Însuşi Isus a afirmat în mod expres indisolubilitatea căsătoriei: „Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă” (Mc 10,9). Făcând referinţă la voinţa originară a Creatorului, Isus a abolit cu aceste cuvinte practica repudierii, tolerată în timpul Vechiului Legământ.
Promisiunea încurajatoare a acestui mesaj al lui Isus este: „Ca fii ai Tatălui vostru ceresc, aveţi capacitatea de a iubi toată viaţa!” Cu toate acestea, nu este uşor a rămâne fideli toată viaţa faţă de propriul partener şi nu se pot condamna persoanele care văd eşuând căsătoria lor; şi totuşi creştinii care cer despărţirea cu uşurătate comit un păcat împotriva iubirii lui Dumnezeu care devine vizibilă în căsătorie; comit un păcat şi împotriva partenerului pe care-l părăsesc şi împotriva copiilor pe care-i lasă. Totuşi, un soţ fidel poate să părăsească acoperişul conjugal dacă o situaţie matrimonială devine într-adevăr insuportabilă; pentru a evita episoade de violenţă, poate fi necesară şi despărţirea civilă. În cazuri motivate, Biserica poate verifica validitatea unirii printr-un proces de declarare a nulităţii căsătoriei. [Youcat 424]
Dumnezeu este cel care a unit [două persoane] într-una singură, astfel încât ei să nu mai fie doi, ci „un singur trup”... din momentul în care femeia s-a căsătorit cu bărbatul. Și, din moment ce Dumnezeu i-a unit, datorită acestui considerent, în cazul celor care sunt uniți de Dumnezeu, acesta este un „dar”. [Origene, Comentariu la Evanghelia lui Matei, Cartea a 14-1, cap. 16 (MG 13, 1229)]
