4.22 Este un lucru rău că mă lupt cu castitatea?

Ea presupune dobândirea stăpânirii de sine, ca expresie a libertăţii umane finalizată în dăruirea de sine. În acest scop, este necesară o educaţie integrală şi permanentă care se realizează în etape de creştere treptată. [CCBC 489]

Este cast cel care este deschis la iubire şi nu este sclav al propriilor porniri şi patimi. Deci tot ceea ce ajută la a deveni o persoană matură în relaţii, liberă şi capabilă de iubire, ajută şi la a dobândi o iubire castă.

Devenim liberi pentru iubire şi capabili de iubire prin autodisciplină, care trebuie dobândită, menţinută şi păstrată la orice vârstă. Poate fi de ajutor în acest sens fidelitatea faţă de poruncile lui Dumnezeu, evitarea ispitelor şi a oricărei forme de viaţă dublă sau de Ipocrizie, rugăciunea adresată lui Dumnezeu ca să ne ferească de ispite şi să ne întărească în iubire. A putea trăi o iubire curată şi neîmpărţită este, până la urmă, un har şi un dar minunat al lui Dumnezeu. [Youcat 405]
 

Sunt numeroase mijloace la îndemână: harul lui Dumnezeu, ajutorul sacramentelor, rugăciunea, cunoaşterea de sine, practicarea unei asceze adaptate la diferitele situaţii, exercitarea virtuţilor morale, îndeosebi a virtuţii cumpătării, care face ca pasiunile să fie conduse de către raţiune. [CCBC 490]

Iubirea este libera dăruire a inimii.
 

A fi plini de iubire înseamnă să simţi o asemenea atracţie faţă de ceva, încât să ieşi din tine şi să i te dăruieşti: un muzician se poate dedica unei capodopere; o educatoare de la grădiniţă poate să fie la dispoziţia copiilor săi cu toată inima. În orice formă de prietenie este prezentă iubirea; şi totuşi, cea mai frumoasă formă de iubire pe pământ este iubirea dintre bărbat şi femeie, cu care cei doi se dăruiesc pentru totdeauna unul altuia. Orice iubire umană este imagine a iubirii lui Dumnezeu în care se află orice iubire: de fapt, iubirea este caracteristica intimă a Dumnezeului întreit; în Dumnezeu există un schimb subzistent şi o dăruire permanentă. Graţie supraabundenţei iubirii divine, noi, oamenii, participăm la iubirea veşnică a lui Dumnezeu. Cu cât un om iubeşte mai mult, cu atât devine mai asemănător cu Dumnezeu. Iubirea trebuie să marcheze toată viaţa umană, dar trebuie să se realizeze în mod deosebit de profund şi semnificativ atunci când un bărbat şi o femeie, în contextul căsătoriei, se iubesc şi devin „un singur trup” (Gen 2,24). [Youcat 402]

Sunt păcate în mod grav contrare castităţii, fiecare după natura propriului obiect: adulterul, masturbarea, desfrâul, pornografia, prostituţia, violul, actele homosexuale. Aceste păcate sunt expresie a viciului necurăţiei. Dacă sunt comise asupra minorilor, aceste acte sunt un atentat şi mai grav împotriva integrităţii lor fizice şi morale. [CCBC 492]

Autoerotismul este o gravă ofensă adusă iubirii, pentru că face din excitarea dorinţei scop în sine şi desparte bărbatul şi femeia de realizarea totală în iubire; pentru aceasta, conceptul de „sex cu mine însumi” este o contradicţie în termeni.

Biserica nu demonizează autoerotismul, ci avertizează cu privire la minimalizarea însemnătăţii sale. În realitate,  mulţi tineri şi mulţi adulţi sunt expuşi pericolului de a se izola în consumul de imagini şi filme erotice disponibile pe internet, în loc să găsească iubire într-o relaţie personală. Singurătatea poate duce într-o fundătură în care autoerotismul devine o adevărată manie; dar nimeni nu ajunge la fericire pe baza motoului „Nu am nevoie de nimeni pentru a face sex; fac asta singur, cum şi când vreau eu”. [Youcat 409]

Desfrâul (din greceşte porneia) indică, la origine, practici sexuale păgâne, ca de exemplu prostituţia sacră; după aceea, termenul a fost aplicat la toate practicile sexuale care aveau loc în afara căsătoriei; astăzi este folosit adesea în sensul dreptului penal (raporturi sexuale cu minori, subordonaţi etc.).
 

Adesea desfrâul se bazează pe seducţie, pe minciună, pe violenţă, exploatând raporturi de dependenţă sau abuzul: deci este o gravă ofensă împotriva iubirii, răneşte demnitatea omului şi nu recunoaşte sensul sexualităţii umane; statele au obligaţia de a-i ocroti pe cetăţeni de aceste practici, mai ales pe cei minori.  [Youcat 410]

Prin prostituţie, iubirea devine o „marfă” şi persoana este transformată în obiect de plăcere. De aceea, prostituţia este o ofensă gravă împotriva demnităţii omului şi un păcat grav împotriva iubirii.
 

Cei care profită de prostituţie (traficanţi de oameni, protectori, clienţi) comit un păcat mult mai grav decât femeile, decât bărbaţii şi decât tinerii care, adesea din constrângere sau în contextul unui raport de subordonare, îşi vând trupul. [Youcat 411]
 

Cine comite abuz împotriva iubirii, sustrăgând sexualitatea umană din intimitatea unei iubiri trăite în manieră totală de către două persoane, comite un păcat grav. Cine realizează, consumă şi vinde produse pornografice încalcă demnitatea omului şi induce alte persoane în ispită.
 

Pornografia este o subspecie a prostituţiei; de fapt, şi în acest caz se sugerează persoanelor că poate exista iubire în schimbul banilor. Actori, producători şi comercianţi de pornografie sunt responsabili în aceeaşi măsură de această ofensă gravă adusă iubirii şi demnităţii umane. Consumatorii de pornografie, cei care vizitează site-urile pornografice sau care participă la spectacole pornografice se mişcă în cadrul prostituţiei în sens larg şi sprijină circulaţia murdară de afaceri de miliarde care se învârt în jurul sexului. [Youcat 412]

Cine violează o altă persoană îi calcă în picioare demnitatea în întregime; loveşte cu violenţă în cea mai profundă intimitate a unei alte persoane şi o răneşte în inima capacităţii sale de a iubi.
 

Cine comite viol face un sacrilegiu la adresa esenţei iubirii; este înscris în esenţa unirii sexuale că aceasta este o dăruire liberă, care se împlineşte exclusiv în cadrul unui raport de iubire; pentru aceasta, cazuri de viol pot avea loc şi în cadrul căsătoriei; cele mai reprobabile sunt cazurile de violenţă sexuală care au loc în contextul de raporturi de subordonare de natură socială, ierarhică, profesională sau familială, ca, de exemplu, între părinţi şi copii sau între profesori, educatori, preoţi şi cei care sunt sub conducerea lor. [Youcat 413]