3.40 Este Ungerea bolnavilor cea din urmă ungere?

În Vechiul Testament omul în timpul bolii experimentează propria limită şi în acelaşi timp percepe că boala este legată, în mod misterios, de păcat. Profeţii au intuit că ea putea să aibă şi o valoare răscumpărătoare pentru păcatele proprii şi ale altuia. Astfel, boala era trăită în faţa lui Dumnezeu, de la care omul implora vindecarea. [CCBC 313]

Compasiunea lui Isus faţă de cei bolnavi şi numeroasele vindecări ale bolnavilor sunt un semn clar că o dată cu el a venit împărăţia lui Dumnezeu şi deci victoria asupra păcatului, asupra suferinţei şi asupra morţii. Prin pătimirea şi moartea sa el dă un sens nou suferinţei, care, dacă este unită cu suferinţa sa, poate să devină mijloc de purificare şi de mântuire pentru noi şi pentru alţii.  [CCBC 314]

Biserica, primind de la Domnul porunca de a-i vindeca pe bolnavi, se străduieşte să o realizeze prin îngrijirea lor, însoţită de rugăciuni de mijlocire. Biserica are un sacrament special în favoarea bolnavilor, instituit de însuşi Cristos şi atestat de sfântul Iacob: „Este cineva dintre voi bolnav? Să-i cheme pe preoţii Bisericii şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului” (Iac 5,14-15). [CCBC 315]

Orice credincios care se află într-o situaţie critică de sănătate poate să primească Sacramentul Ungerii bolnavilor.

Ungerea bolnavilor se poate primi şi de mai multe ori în decursul vieţii; de aceea este oportun să ceară acest Sacrament şi tinerii care, de exemplu, se supun unei operaţii delicate. Mulţi creştini asociază atunci la Ungerea bolnavilor spovada (chiar generală), deoarece, în cazul în care situaţia devine foarte serioasă, vor să-l întâlnească pe Dumnezeu cu conştiinţa curată. [Youcat 243]

Ritualul esenţial în cazul administrării Sacramentului Ungerii bolnavilor constă în ungerea pe frunte şi pe mâini, însoţită de rugăciuni specifice. [Youcat 244]

El poate să fie administrat numai de episcopi sau preoţi. [CCBC 317]

El conferă un har deosebit, care uneşte mai intim pe bolnav cu  pătimirea lui Cristos, pentru binele său şi pentru cel al întregii Biserici, dăruindu-i mângâiere, pace, curaj şi chiar iertarea păcatelor, dacă bolnavul nu a putut să se spovedească. Acest sacrament permite uneori, dacă Dumnezeu vrea, şi recuperarea sănătăţii fizice. În orice caz, Ungerea îl pregăteşte pe bolnav pentru trecerea în casa Tatălui. [CCBC 319]

Este Euharistia primită de cei care sunt în pragul părăsirii vieţii pământeşti şi se pregătesc pentru trecerea în viaţa veşnică. Primită în momentul trecerii din această lume la Tatăl, împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Cristos mort şi înviat este sămânţă de viaţă veşnică şi putere de înviere. [CCBC 320]

Isus ne arată că cerul suferă împreună cu noi atunci când noi suferim. Dumnezeu vrea să fie recunoscut şi „în fratele cel mai mic” (Mt 25,40); pentru aceasta Isus a indicat în îngrijirea bolnavilor o misiune fundamentală pentru discipolii săi, cerându-le: „Vindecaţi bolnavii” (Mt 10,8), şi le-a promis o putere divină: „În numele meu vor alunga diavoli [...] Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca” (Mc 16,17–18).

Este dintotdeauna o caracteristică distinctivă a creştinismului importanţa centrală rezervată celor bătrâni, celor bolnavi şi celor care au nevoie de îngrijiri. Maica Tereza, care se îngrijea de muribunzi în cartierele sărace din Calcutta, este numai o verigă din lanţul lung de creştine şi de creştini care l-au descoperit pe Cristos chiar în cei pe care ceilalţi i-au exclus şi i-au evitat. Atunci când creştinii sunt întradevăr creştini, emană din ei o putere mântuitoare; unora le este dată chiar facultatea de a vindeca fizic alte persoane cu puterea Duhului Sfânt (carisma vindecării, Carisme). [Youcat 242]