3.36 Care sunt efectele Botezului?

Din ziua de Rusalii Biserica administrează Botezul celui care crede în Isus Cristos. [CCBC 255]

Celebranţii obişnuiţi ai Botezului sunt episcopul şi preotul; în Biserica latină este şi diaconul. În caz de necesitate, poate boteza oricine, cu condiţia să intenţioneze să facă ceea ce face Biserica. El toarnă apă pe capul candidatului şi rosteşte formula trinitară baptismală: „Eu te botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.  [CCBC 260]

Deoarece Cristos a murit pentru mântuirea tuturor, se pot mântui fără Botez şi cei care mor pentru cauza credinţei (Botezul sângelui), catehumenii şi toţi cei care sub impulsul harului, fără a-l cunoaşte pe Cristos şi Biserica, îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu şi se străduiesc să împlinească voinţa sa (Botezul dorinţei). Cât priveşte copiii morţi fără Botez, Biserica, în liturgia sa, îi încredinţează milostivirii lui Dumnezeu. [CCBC 262]

Botezul iartă păcatul strămoşesc, toate păcatele personale şi pedepsele datorate păcatului; face părtaş la viaţa divină trinitară, prin harul sfinţitor; face părtaş la harul îndreptăţirii, care încorporează în Cristos şi în Biserica sa; face părtaş la preoţia lui Cristos şi constituie fundamentul de comuniune cu toţi creştinii; dăruieşte virtuţile teologale şi darurile Duhului Sfânt. Cel botezat aparţine pentru totdeauna lui Cristos: de fapt, este însemnat cu sigiliul de neşters al lui Cristos (caracterul). [CCBC 263]

Botezul este trecerea de la împărăţia morţii la viaţă, poarta de intrare în Biserică şi începutul unei comuniuni permanente cu Dumnezeu.

Botezul este Sacramentul de bază şi premisa pentru toate celelalte sacramente. Ne uneşte cu Isus Cristos,  cu moartea sa răscumpărătoare pe cruce; ne eliberează apoi de puterea păcatului strămoşesc şi de toate păcatele personale şi ne face să înviem cu el la o viaţă fără de sfârşit. Deoarece Botezul este un legământ cu Dumnezeu, omul trebuie să spună „da” acestui acord. În cazul botezului copiilor, părinţii sunt cei care mărturisesc credinţa în locul lor. [Youcat 194]

Forma clasică a administrării Botezului este tripla scufundare în apă a celui care trebuie botezat; dar în cea mai mare parte a cazurilor este vărsată apă de trei ori pe capul celui care trebuie botezat şi cel care administrează Botezul spune: „Eu te botez în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh”.

Apa este simbol al purificării şi al unei vieţi noi, lucru care este exprimat deja la botezul de pocăinţă al lui Ioan Botezătorul. Botezul care este administrat cu apă „în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh” este mult mai mult decât un semn de convertire şi de pocăinţă, este o nouă viaţă în Cristos. Pentru aceasta se adaugă şi cele trei semne ale ungerii, hainei albe şi lumânării baptismale. [Youcat 195]

Biserica păstrează încă din timpuri foarte vechi obiceiul botezului copiilor. Pentru că, înainte ca noi să-l alegem pe Dumnezeu, Dumnezeu ne-a ales pe noi. Deci Botezul este un har, un dar al lui Dumnezeu, nemeritat, care ne primeşte în mod necondiţionat. Părinţii credincioşi care vor ceea ce este mai bun pentru copilul lor vor şi Botezul său, cu care copilul este scos de sub influenţa păcatului strămoşesc şi de sub puterea morţii.

Botezul copiilor presupune ca părinţii creştini să-l introducă pe copil la credinţă. Nu este corect a-l priva pe copil de Botez de dragul unui liberalism rău înţeles. A-l priva pe copil de harul lui Dumnezeu primit la Botez este o greşeală din partea părinţilor creştini; este ca şi cum a-i priva de iubire un copil pentru a-i permite, după aceea, să aleagă liber iubirea. Aşa cum orice persoană se naşte înzestrată cu facultatea cuvântului, dar trebuie să înveţe o limbă, în acelaşi mod orice persoană se naşte înzestrată cu facultatea de a crede, dar trebuie să facă cunoştinţă cu credinţa. Totuşi, Botezul nu poate să fie impus nimănui: odată primit, copii fiind, trebuie apoi aprobat în decursul vieţii, adică trebuie spus „da” propriului Botez, pentru ca acesta să poată aduce rod. [Youcat 197]

Pentru toţi cei care, ascultând Evanghelia, au crezut că Cristos este „calea, adevărul şi viaţa” (In 14,6), Botezul este singura cale spre Dumnezeu şi spre mântuire; însă, în acelaşi timp, este adevărat că Cristos a murit pentru toţi oamenii; pentru aceasta, ajung la mântuire şi toţi cei care n-au avut nicio posibilitate de a-l cunoaşte pe Cristos şi credinţa, dar care sunt în căutarea lui Dumnezeu cu inimă sinceră şi care trăiesc după conştiinţa lor (este aşa-numitul botez al dorinţei).

Dumnezeu a legat mântuirea de Sacramente; pentru aceasta, Biserica trebuie să le propună oamenilor fără a înceta vreodată. A abandona activitatea misionară înseamnă a trăda misiunea încredinţată de Dumnezeu. Însă ea nu este legată de sacramente; acolo unde Biserica – fie datorită responsabilităţii sau din alte motive – nu ajunge sau nu are succes, însuşi Dumnezeu le deschide oamenilor alte căi spre mântuirea în Cristos. [Youcat 199]

Nu există exemplu mai bun decât sfinţii şi nici nu există patroni mai buni. Dacă patronul meu este un sfânt, am un prieten la Dumnezeu. [Youcat 202]