3.32 Ce se întâmplă în timpul Vigiliei Pascale?
Vigilia de Paște este punctul culminant al anului liturgic. Tot ceea ce a spus și a făcut Isus primește sens numai prin învierea sa. Lumina lumânării de Paște într-o biserică întunecată îl simbolizează pe Isus, singura noastră Lumină. Această lumină este transmisă de la o persoană la alta, pe măsură ce lumânările tuturor credincioșilor sunt aprinse și întreaga biserică este luminată de lumina candelelor.
Citim pe larg din Biblie și auzim despre relația dintre Dumnezeu și poporul său. Oamenii sunt adesea botezați în timpul Vigiliei Pascale și toți credincioșii își reînnoiesc jurămintele de la Botez. Este apoi celebrată Euharistia cu un mare sentiment de bucurie datorită a tot ceea ce ne-a oferit Isus.
Care este lucrarea lui Cristos în liturgie?
În liturgia Bisericii Cristos semnifică şi realizează mai ales propriul mister pascal. Dăruindu-l pe Duhul Sfânt apostolilor, le-a dat lor şi succesorilor puterea de a realiza lucrarea mântuirii prin jertfa euharistică şi prin sacramente, în care el însuşi acţionează pentru a comunica harul său credincioşilor din toate timpurile şi în întreaga lume. [CCBC 222]
Care este elementul esenţial al oricărei liturgii?
Liturgia este mereu şi în primul rând comuniune cu Isus Cristos. Fiecare celebrare, şi nu numai cea euharistică, este o mică sărbătoare pascală. Isus sărbătoreşte împreună cu noi şi deschide trecerea de la moarte la viaţă.
Cea mai importantă celebrare din lume a fost aceea a Paştelui, pe care Isus a celebrat-o în cenacol în seara dinaintea morţii sale. Discipolii au crezut că au comemorat eliberarea lui Israel din Egipt; în schimb, Isus celebra eliberarea întregii omeniri de sub puterea morţii. În Egipt, sângele mielului i-a salvat pe israeliţi de îngerul exterminator; în schimb, la acea ultimă cină, însuşi Isus a fost mielul care, cu sângele său, avea să elibereze omenirea din moarte. Moartea şi învierea lui Isus sunt dovada faptului că se poate muri şi, cu toate acestea, să se obţină viaţa; acesta este conţinutul propriu al oricărei celebrări creştine. Însuşi Isus compară cu eliberarea Israelului din sclavia Egiptului moartea şi învierea sa, a cărei acţiune răscumpărătoare este indicată de atunci cu termenul de mister pascal; în analogie cu sângele mântuitor al mielului cu ocazia ieşirii Israelului din Egipt (Ex 12), Isus este adevăratul miel pascal care l-a eliberat pe om din laţurile morţii şi păcatului. [Youcat 171]
Ce „semne” atestă învierea lui Isus?
În afară de semnul esenţial constituit de mormântul gol, învierea lui Isus este atestată de femeile care l-au întâlnit pe Isus primele şi l-au vestit apostolilor. Apoi, Isus „i s-a arătat lui Chefa (Petru), apoi celor doisprezece, după care s-a arătat la peste cinci sute de fraţi dintr-o dată” (1Cor 15,5-6) şi altora. Apostolii nu au putut să inventeze învierea deoarece aceasta le părea imposibilă: de fapt, Isus i-a şi dojenit pentru necredinţa lor. [CCBC 127]
De ce este învierea în acelaşi timp un eveniment transcendent?
Chiar dacă este un eveniment istoric, constatabil şi atestat prin semne şi mărturii, învierea, deoarece este intrarea omenităţii lui Isus în gloria lui Dumnezeu, transcende şi depăşeşte istoria, ca mister al credinţei. Pentru acest motiv, Cristos înviat nu s-a manifestat lumii, ci discipolilor săi, făcându-i martorii săi în faţa poporului. [CCBC 128]
Cum au ajuns discipolii să creadă că Isus a înviat?
Discipolii, care mai înainte pierduseră orice speranţă, au ajuns să creadă în învierea lui Isus, pentru că l-au văzut în diferite moduri după moartea sa, au vorbit cu el şi au experimentat că era viu.
Evenimentele pascale care s-au desfăşurat la Ierusalim în jurul anului 30 nu sunt o istorie inventată; impresionaţi de moartea lui Isus şi din cauza înfrângerii suferite, discipolii au fugit („noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul”, Lc 24,21) ori s-au baricadat în spatele uşilor încuiate. Numai întâlnirea cu Cristos înviat i-a scos din amorţirea lor şi i-a umplut cu o credinţă entuziastă în Isus Cristos, Domnul, care este mai presus de viaţă şi de moarte. [Youcat 105]
Există dovezi ale învierii lui Isus?
Nu există dovezi ale învierii lui Isus în sens ştiinţific, dar există puternice mărturii individuale şi colective făcute de mulţi contemporani ai evenimentelor din Ierusalim.
Cea mai veche mărturie scrisă despre înviere este o scrisoare pe care apostolul Paul a scris-o corintenilor la circa 20 de ani după moartea lui Cristos: „Căci v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi i s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece, după aceea s-a arătat la peste cinci sute de fraţi dintr-o dată, dintre care cei mai mulţi au rămas până acum, iar unii au murit” (1Cor 15,3-6). Paul vorbeşte în acest punct despre o tradiţie vie pe care el a găsit-o deja existentă în comunitatea primară atunci când, la doi sau trei ani după învierea lui Cristos, a devenit creştin în urma întâlnirii sale tulburătoare cu Domnul cel înviat. Ca primă referinţă la adevărul învierii lui Cristos, discipolii înţeleg realitatea de fapt a mormântului gol (Lc 24,2-3). Chiar femeile - care în acel timp nu erau considerate martori vrednici de consideraţie - au fost cele care l-au descoperit. Chiar dacă despre Apostolul Ioan se spune că, ajuns la mormântul gol, „a văzut şi a crezut” (In 20,8b), s-a afirmat certitudinea că Isus trăia, în primul rând, prin intermediul unui mare număr de apariţii; aceste apariţii ale Celui Înviat au încetat odată cu Înălţarea lui Isus; totuşi, au existat şi după aceea şi există încă întâlniri cu Domnul cel viu: Isus Cristos este viu. [Youcat 106]
Două mari semne caracterizează celebrarea liturgică din Veghea Pascală. Înainte de toate este focul care devine lumină. Lumina lumânării pascale, care în procesiune prin biserica învăluită în întunericul nopții devine un val de lumini, ne vorbește despre Cristos ca adevărat luceafăr al dimineții, care nu apune în veci – despre Cel înviat în care lumina a învins întunericul. Al doilea semn este apa. Ea amintește, pe de o parte, apele Mării Roșii, afundarea și moartea, misterul Crucii. Însă apoi se prezintă ca apă care izvorăște, ca element care dă viață în timpul secetei. Devine astfel imagine a Sacramentului Botezului, care ne face părtași de moartea și învierea lui Isus Cristos. [Papa Benedict, Omilia de Vigilia Pascală, 23 aprilie 2011]
