3.3 Care este cel mai bun mod de a ne ruga?

Cele cinci forme de rugăciune sunt: binecuvântarea, adoraţia, rugăciunea de cerere şi de mijlocire, rugăciunea de mulţumire şi rugăciunea de laudă. [Youcat 483]

Rugăciunea de binecuvântare este aceea care invocă asupra noastră Binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru că de la el provine orice binecuvântare. Bunătatea sa, apropierea sa, milostivirea sa sunt o binecuvântare. „Domnul să te binecuvânteze” este cea mai scurtă rugăciune de binecuvântare.

Orice creştin trebuie să invoce Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra sa şi asupra altor persoane; părinţii pot face pe fruntea copiilor lor semnul crucii ca binecuvântare. În afară de asta, Preotul, în virtutea funcţiei sale, poate să împartă binecuvântarea în numele lui Isus şi prin mandatul Bisericii; rugăciunea sa de binecuvântare este eficace în mod deosebit prin hirotonirea sa preoţească şi prin puterea rugăciunii Bisericii întregi.  [Youcat 484]

Orice om în măsură să înţeleagă că este creatură a lui Dumnezeu îl va recunoaşte şi-l va adora pe Creatorul său; totuşi, adoraţia creştină nu vede numai măreţia, atotputernicia şi Sfinţenia lui Dumnezeu. Îngenunchem şi în faţa iubirii divine, care, în Isus Cristos, s-a făcut om.

Cine-l adoră pe Dumnezeu cu adevărat îngenunchează în faţa lui sau se prosternă; în aceste gesturi se exprimă adevărata realitate a raportului dintre om şi Dumnezeu: noi suntem mici şi Dumnezeu este mare; în acelaşi timp, omul nu este niciodată atât de mare ca atunci când îngenunchează în faţa lui Dumnezeu în act de dăruire liberă. Necredinciosul care este în căutarea lui Dumnezeu şi începe să se roage poate să găsească în acest mod calea spre Dumnezeu. [Youcat 485]

Dumnezeu, care ne cunoaşte în adânc, ştie bine ce avem nevoie. Şi totuşi, el doreşte ca noi să ne rugăm, să ne adresăm lui în necesităţile vieţii, să-i adresăm strigătele noastre, plânsul nostru, invocaţiile noastre şi chiar să luptăm cu el în rugăciune.

Desigur, Dumnezeu nu are nevoie de rugăciunile noastre pentru a ne veni în ajutor; faptul că noi ne rugăm depinde de voinţa noastră; cine nu se roagă şi nu vrea să se roage se închide în sine însuşi. Numai cine se roagă, se deschide şi se adresează celui care este cauza oricărui bine; cine se roagă se întoarce acasă la Dumnezeu. În felul acesta, rugăciunea îl pune pe om într-un raport corect faţă de Dumnezeu, care respectă libertatea noastră. [Youcat 486]

După cum Abraham a mijlocit cu rugăciunea sa în favoarea locuitorilor din Sodoma, după cum Isus se ruga pentru discipolii săi, după cum comunitatea creştină primară "căuta nu numai ale sale, ci şi ale altora" (Fil 2,4), în acelaşi mod, creştinii se roagă pentru toţi: pentru persoanele pe care le îndrăgesc, pentru cele care stau departe de ele şi chiar pentru duşmanii lor.

Cu cât învăţăm mai bine să ne rugăm, cu atât simţim mai profund că facem parte dintr-o familie spirituală prin intermediul căreia forţa rugăciunii devine eficace; preocupându-mă de persoanele pe care le iubesc, mă situez în centrul familiei umane, pot să primesc forţă din rugăciunea altora şi să invoc pentru ele ajutorul divin. [Youcat 487]

Tot ceea ce suntem şi ceea ce avem provine de la Dumnezeu. Paul spune: „Ce ai şi nu ai primit?” (1Cor 4,7). Recunoştinţa faţă de Dumnezeu, de la care provine orice bine, ne face şi fericiţi.

Cea mai mare rugăciune de mulţumire este Euharistia (în greacă, aducerea de mulţumire) lui Isus, prin care el ia pâine şi vin pentru a-i oferi lui Dumnezeu toată creaţia transformată. Fiecare mulţumire a creştinilor se uneşte cu mulţumirea lui Isus. Prin lucrarea sa, noi suntem cu adevărat transformaţi şi răscumpăraţi: de aceea, putem să-i fim recunoscători din adâncul inimii şi să exprimăm această recunoştinţă lui Dumnezeu în manieră multiplă.

Dumnezeu n-are nevoie de aplauzele noastre, noi suntem cei care avem nevoie să-i exprimăm bucuria noastră şi jubilarea inimii noastre. Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru prezenţa şi bunătatea sa şi, cu asta, deja acum, ne unim cu lauda veşnică pe care îngerii şi sfinţii i-o cântă lui Dumnezeu în cer.  [Youcat 489]

Da, putem să ne rugăm în orice loc; şi totuşi, un catolic, pentru a se ruga, va căuta locurile în care Dumnezeu „locuieşte” în mod special: de exemplu, bisericile catolice, unde Domnul nostru este prezent în Tabernacol sub forma pâinii.

Este foarte important să ne rugăm în orice loc: la şcoală, în metrou, în timpul unei sărbători şi între prieteni, pentru că toată lumea trebuie să fie pătrunsă de Binecuvântarea lui Dumnezeu. Însă este important şi să vizităm locurile sfinte în care Dumnezeu ne aşteaptă, în aşa fel încât să ne putem odihni în preajma lui şi să primim puterea sa, harul şi misiunea sa. Un adevărat creştin, atunci când intră într-o biserică, nu face o simplă vizită turistică, ci rămâne pentru scurt timp în tăcere şi în adorarea lui Dumnezeu, reînnoind propria prietenie şi propria iubire faţă de el. [Youcat 498]