4.15 Cine este sfântul?
Unii creștini au trăit într-un mod atât de special încât cei care i-au cunoscut au avut impresia că îl întâlnesc pe Isus însuși, să spunem așa. „Virtutea lor eroică” nu se regăsește în principal în lucrurile pe care le-au spus sau le-au făcut, ci în modul lor de viață.
Este ca și cum ar fi fost întotdeauna conectați la Isus, în tot ceea ce au făcut. În acest fel, au permis Duhului Sfânt să-i ajute să trăiască ca buni creștini în credință, speranță și iubire. Ei au devenit un exemplu pentru toți ceilalți creștini și sunt numiți „sfinți” sau „fericiți”.
Ce înseamnă „împărtăşirea sfinţilor"?
Prin „împărtăşirea sfinţilor” se înţeleg toţi oamenii care şi-au pus speranţa în Cristos şi care prin Botez îi aparţin, fie că au murit, fie că mai trăiesc încă. Deoarece noi suntem un singur trup în Cristos, trăim într-o comuniune care cuprinde cerul şi pământul.
Biserica este mai mare şi mai vie decât o gândim noi. Îi aparţin cei vii şi cei morţi, fie că se află încă într-un proces de purificare, fie că sunt deja în gloria lui Dumnezeu, cunoscuţi sau necunoscuţi, mari sfinţi sau persoane oarecare; putem să fim aproape unul de altul chiar şi dincolo de moarte; putem să-i invocăm pe patronii noştri sau pe sfinţii noştri preferaţi, dar şi pe rudele noastre răposate pe care le credem deja ajunse la Dumnezeu; pe de altă parte, cu rugăciunea noastră, putem fi de ajutor răposaţilor care se află încă în fază de purificare. Ceea ce face fiecare sau suferă în Cristos şi pentru Cristos foloseşte tuturor; viceversa, acest lucru înseamnă şi că orice păcat pătează toată comunitatea. [Youcat 146]
Suntem destinaţi cu toţii să devenim „sfinţi"?
Da. Sensul vieţii noastre este acela de a ne uni în iubire cu Dumnezeu şi de a corespunde complet voinţei sale. Deci trebuie să-i permitem lui Dumnezeu „să trăiască viaţa sa în noi” (Maica Tereza): asta înseamnă a fi „sfinţi”.
Orice om îşi pune întrebarea: „Cine sunt şi pentru ce exist, în ce mod pot să ajung să fiu eu însumi?” Pe baza răspunsului credinţei, în primul rând, cu Sfinţenia, omul ajunge la scopul pentru care l-a creat Dumnezeu şi prin ea omul ajunge la armonia cu el însuşi şi cu propriul Creator; însă sfinţenia nu este o perfecţiune la care ajungem singuri, ci este o unire cu iubirea întrupată, care este Cristos. Cel care obţine viaţa nouă în acest mod se găseşte pe sine însuşi şi devine sfânt. [Youcat 342]
Sfinții manifestă în diferite moduri prezența puternică și transformatoare a Celui Înviat; au lăsat ca Isus Cristos să înșface așa de deplin viața lor încât să poată afirma cu sfântul Paul „nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal 2,20). A urma exemplul lor, a recurge la mijlocirea lor, a intra în comuniune cu ei, „ne unește cu Cristos, de la care, ca de la Izvorul și Capul său, izvorăște orice har și însăși viața Poporului lui Dumnezeu”. [Papa Benedict al XVI-lea, Audiența Generală, 13 Apr. 2011]
