4.8 Care este relaţia dintre credinţă şi fapte?
A trăi ca un creștin înseamnă a lua decizii conștiente cu privire la acțiunile noastre (ceea ce facem și ceea ce nu facem), pe baza relației noastre cu Isus. După cum spune Biblia, „credința fără fapte este moartă” (Iac 2,26Iac 2,26: Căci după cum trupul fără duh este mort, la fel şi credinţa fără fapte este moartă.). Dacă crezi cu adevărat în Isus, atunci vei dori să faci ceea ce el cere de la tine: să îl iubiești pe Dumnezeu și pe aproapele.
Un mod prin care putem demonstra acest angajament este să încercăm să respectăm cele Zece Porunci, chiar dacă nu avem întotdeauna succes în acest sens. Dumnezeu este preocupat mai mult de dragostea demonstrată prin darurile noastre, decât de cât de mult dăruim (Mc 12,41-44Mc 12,41-44: Stând în faţa vistieriei, privea cum punea mulţimea banii în caseta pentru ofrande. Mulţi bogaţi puneau mult. A venit şi o văduvă săracă şi a pus două monede mici, câţiva bani. Atunci i-a chemat pe discipolii săi şi le-a zis: „Adevăr vă spun că văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toţi cei care pun în caseta pentru ofrande, pentru că toţi au pus din surplusul lor, ea însă a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viaţa ei”.). În calitate de creștini, suntem chemați să lucrăm pentru bunăstarea tuturor semenilor noștri.
De unde se inspiră iubirea faţă de săraci?
Iubirea faţă de săraci se inspiră din evanghelia fericirilor şi din exemplul lui Isus în grija sa constantă faţă de săraci. Isus a spus: „Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40). Iubirea faţă de săraci se realizează prin acţiuni împotriva sărăciei materiale şi chiar împotriva numeroaselor forme de sărăcie culturală, morală şi religioasă. Faptele de milostenie, spirituale şi trupeşti, şi numeroasele instituţii de binefacere apărute de-a lungul secolelor, sunt o mărturie concretă a iubirii preferenţiale faţă de săraci care îi caracterizează pe discipolii lui Isus. [CCBC 520]
Care este semnificaţia săracilor pentru creştini?
Iubirea faţă de cei săraci trebuie să fie mereu caracteristica distinctivă a creştinilor; săracilor nu le revin numai pomenile; ei au dreptul la dreptate. Creştinii sunt obligaţi în special să împărtăşească bunurile lor, iar Cristos este model de iubire faţă de cei săraci.
„Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt 5,3) - aceasta este prima frază din predica de pe munte a lui Isus. Sărăcia poate să fie materială, spirituală şi intelectuală; creştinii trebuie să se îngrijească de cei nevoiaşi din lume cu mare atenţie, iubire şi statornicie. Nu există punct în care vor fi judecaţi de Cristos aşa de clar ca în raportul cu cei săraci: „Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40). [Youcat 449]
Când auzim „credința ta te-a mântuit”, nu înțelegem [că Dumnezeu] vrea să spună în mod absolut că cei care au crezut în orice fel orice vor fi mântuiți, decât dacă credința este întărită de fapte. [Sf. Clement al Alexandriei, Stromata, Cartea a 6-a, cap. 14 (MG 9, 329)]
