3.11 Ce fel de rugăciune este Tatăl nostru?

Tatăl nostru este „rezumatul întregii evanghelii” (Tertulian), „rugăciunea cea mai desăvârşită” (Sfântul Toma de Aquino). Situat în centrul predicii de pe munte (Mt 5–7), reia sub formă de rugăciune conţinutul esenţial al evangheliei. [CCBC 579]

„Nostru” exprimă o relaţie cu totul nouă faţă de Dumnezeu. Atunci când îl rugăm pe Tatăl, îl adorăm şi îl preamărim împreună cu Fiul şi cu Duhul. În Cristos suntem poporul „său”, iar el este Dumnezeul „nostru” de acum şi pentru veşnicie. Într-adevăr, spunem Tatăl „nostru” pentru că Biserica lui Cristos este comuniunea unei multitudini de fraţi care au „o singură inimă şi un singur suflet” (Fap 4,32). [CCBC 584]

Ea conţine şapte cereri adresate lui Dumnezeu Tatăl. Primele trei, mai teologale, ne poartă spre el, spre slava sa: aparţine iubirii să se gândească înainte de toate la cel pe care îl iubeşte. Ele sugerează ce anume trebuie să-i cerem în mod deosebit: sfinţirea numelui său, venirea împărăţiei, împlinirea voinţei sale. Ultimele patru cereri prezintă Tatălui milostivirii lipsurile şi aşteptările noastre: să ne hrănească, să ne ierte, să ne susţină în ispite şi să ne elibereze de Cel Rău. [CCBC 587]

Noi îi cerem lui Dumnezeu Tatăl să nu ne lase singuri şi în voia ispitei. Îi cerem Duhului Sfânt să ştim să discernem, pe de o parte, între încercarea care ne face să creştem în bine şi ispita care conduce la păcat şi la moarte şi, pe de altă parte, între a fi ispitiţi şi a consimţi la ispită. Această cerere ne uneşte cu Isus care a învins ispita prin rugăciune. Ea solicită harul vigilenţei şi al perseverenţei finale.  [CCBC 596]

Tatăl nostru, care eşti în ceruri,
sfinţească-se numele tău,
vie împărăţia ta, facă-se voia ta,
precum în cer, aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă astăzi
şi ne iartă nouă greşelile noastre,
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri,
şi nu ne duce pe noi în ispită,
ci ne mântuieşte de cel rău
Căci a ta este împărăţia şi puterea
şi mărirea în veci. Amin.

În latină:
Pater noster, qui es in caelis;
sanctificetur nomen tuum; adveniat regnum tuum,
fiat voluntas tua, sicut in caelo et in terra.
Panem nostrum quotidianum da nobis hodie;
et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;
et ne nos inducas in tentationem;
sed libera nos a malo.
Quia tuum est regnum, et potestas, et gloria
in saecula. Amen.

Tatăl nostru este unica rugăciune pe care Isus însuşi a învăţat-o discipolilor săi (Mt 6,9-13; Lc 11,2-4) şi pentru aceasta este numită şi "rugăciunea Domnului"; o recită în fiecare zi creştinii de toate confesiunile, în timpul celebrărilor, precum şi în privat. Formula: „Căci a ta este împărăţia şi puterea şi mărirea în veci”, menţionată deja în Didahia celor doisprezece apostoli (ca 150 d.C.), este uneori inserată la sfârşitul rugăciunii Tatăl nostru. [Youcat 511]

Curajul de a-l numi pe Dumnezeu cu numele de Tată derivă din faptul că Isus ne-a chemat în faţa sa şi ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu. În comuniune cu el, care „este spre sânul Tatălui” (In 1,18), putem striga: „Abba, Tată!” [Youcat 515]

Rugăciunea Tatăl nostru ne face să descoperim cu bucurie deplină că suntem fii ai unui Tată unic; vocaţia noastră comună este aceea de a-l lăuda şi de a trăi împreună, ca „o singură inimă şi un singur suflet” (Fap 4,32).

Deoarece Dumnezeu Tatăl îl iubeşte pe fiecare dintre fiii săi cu o iubire exclusivă, ca şi cum am fi singura creatură care primeşte condescendenţa sa, trebuie să ne comportăm unul cu altul într-o manieră complet nouă: plini de pace, de respect şi de iubire, în aşa fel încât fiecare dintre noi să fie un miracol uimitor, aşa cum este efectiv în ochii lui Dumnezeu. [Youcat 517]

„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt 4,4, după Dt 8,3).

Aceste cuvinte din Scriptură ne amintesc că oamenii simt o foame spiritual, care nu se poate potoli cu hrană materială. Se poate muri din cauza lipsei de pâine; dar se poate muri și pentru că s-a primit numai pâine. Numai cine are „cuvinte de viață veșnică ” (In 6, 68) ne hrănește în profunzime cu o hrană nepieritoare (In 6, 27) : Sfânta Euharistie.  [Youcat 523]

Prin „rău” în Tatăl Nostru, nu se înțelege o forță spirituală rea sau o energie negativă, ci răul în persoană, pe care Scriptura îl cunoaște cu numele de ispititor, de tată al minciunii, de satana sau de diavol.

Nimeni nu va putea nega că răul din lume are o poziție de dominare, că suntem înconjurați de ispite diabolice și că multe fapte petrecute în istorie au o origine diabolică. Numai Sfânta Scriptură numește lucrurile cu numele lor: „Căci noi nu avem o luptă împotriva sângelui și trupului, ci împotriva conducătorilor acestei lumi a întunericului, împotriva duhurilor răului care sunt în înălțimi” (Ef 6, 12). Cererea din Tatăl Nostru de a ne elibera de cel rău expune privirii lui Dumnezeu toată mizeria din această lume și-l imploră pe Atotputernicul să ne elibereze de toate relele, așa cum este exprimat și în Embolism.  [Youcat 526]

Creștinii, ca și evreii, încă din cele mai vechi timpuri, încheie toate rugăciunile lor cu cuvântul „Amin”, și cu el spun: „Da, așa să fie !”

Acolo unde un om adaugă „Amin” la cuvintele sale, „Amin” la propria viață și la propriul destin, „Amin” la bucuria care-l așteaptă, atunci cerul și pământul se unesc și ajungem la scopul nostru: adică suntem aproape de iubirea care ne-a creat la început.  [Youcat 527]