3.55 Care este diferența dintre catolicii din Caldeea și Syro-Malabarezi?
Caldeenii sunt originari din Irak, iar catolicii Siro-Malabarezi provin din India. Conform unei tradiții străvechi, Biserica Caldeană a fost fondată de Apostolul Toma în timp ce se afla în drum spre India. Atât liturgia caldeană, cât și liturgia siro-malabareză au rădăcini asemănătoare.
În timp ce textele și rugăciunile sunt în esență aceleași, limbajul, veșmintele și melodiile folosite sunt diferite. Acest lucru se datorează în mare parte influențelor culturale. Liturgia Siro-Malabareză este influențată mai mult de liturgia latină decât de liturgia caldeană.
Ce reprezintă Euharistia în viaţa Bisericii?
Este izvorul şi culmea întregii vieţi creştine. În Euharistie se află culmea acţiunii sfinţitoare a lui Dumnezeu faţă de noi şi a cultului nostru faţă de el. Ea cuprinde tot binele spiritual al Bisericii: Cristos însuşi, Paştele nostru. Euharistia exprimă şi realizează comuniunea vieţii divine şi unitatea poporului lui Dumnezeu. Prin celebrarea euharistică ne unim deja cu liturgia din cer şi anticipăm viaţa veşnică. [CCBC 274]
Cu ce nume este indicată cina lui Isus cu noi şi ce înseamnă?
Mai multe nume indică acest mister insondabil: sfânta jertfă - sfânta Liturghie - jerfa Liturghiei – cina Domnului - frângerea pâinii - adunarea euharistică - memorialul pătimirii, morţii şi învierii - sfânta şi dumnezeiasca liturghie - sfintele taine – sfânta Împărtăşanie.
Sfânta jertfă, sfânta Liturghie, jertfa Liturghiei: jertfa singulară a lui Isus, care duce la împlinire toate jertfele devine prezentă în celebrarea Euharistiei; Biserica şi credincioşii se unesc pe ei înşişi cu darul lor la jertfa lui Cristos. Cuvântul „Misă” (Liturghie) derivă din formula latină de trimitere Ite, missa est, „mergeţi, [adunarea] este trimisă”.
Cina Domnului: fiecare celebrare euharistică este întotdeauna cina unică pe care Cristos a celebrat-o cu discipolii săi şi, în acelaşi timp, anticiparea cinei pe care Domnul o va celebra cu cei răscumpăraţi la sfârşitul timpurilor. Nu noi, oamenii, facem celebrarea, ci Domnul e cel care ne invită la ea şi care este prezent în ea in manieră misterioasă.
Frângerea pâinii: „frângerea painii” era un vechi ritual ebraic pe care Isus l-a evocat cu ocazia ultimei cine pentru a exprima jertfa sa „pentru noi” (Rom 8,32). După înviere, discipolii l-au recunoscut după modul în care frângea pâinea, iar comunitatea primară numea celebrarea sa liturgică a cinei „frângerea pâinii”.
Adunare euharistică: celebrarea cinei Domnului este şi o adunare de „aducere de mulţumire” în care Biserica îşi are exprimarea vizibilă.
Memorialul pătimirii, morţii şi învierii: în timpul celebrării euharistice, comunitatea nu se celebrează pe ea insăşi, ci descoperă şi celebrează în mod mereu nou prezenţa trecerii mântuitoare a lui Cristos prin suferinţă şi moarte la viaţă.
Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, sfintele taine: în timpul celebrării euharistice, Biserica cerească şi cea pămantească se unesc într-o sărbătoare unică. Deoarece darurile euharistice, în care Cristos este prezent, sunt, într-un fel, cel mai sfânt lucru din lume, se vorbeşte şi de „Preasfântul Sacrament”.
Sfânta Împărtăşanie: deoarece la sfânta Liturghie ne unim cu Cristos şi prin intermediul lui ne unim între noi, se vorbeşte despre sfânta Împărtăşanie (communio = comunitate).
