3.24 Ce este liturgia?

Liturgia este celebrarea oficială a Bisericii.

O Liturgie nu este un eveniment care trăieşte din propuneri bune şi din cântări plăcute; nu se creează şi nu se inventează nicio liturgie; ea este ceva viu şi s-a dezvoltat în credinţă de-a lungul a mii de ani. Liturghia este un eveniment sacru, vrednic de veneraţie. Liturgia devine angajantă atunci când simţim că Dumnezeu însuşi este prezent în simbolurile sacre şi în rugăciunile sale vechi, preţioase. [Youcat 167]

Liturgia este mereu şi în primul rând comuniune cu Isus Cristos. Fiecare celebrare, şi nu numai cea euharistică, este o mică sărbătoare pascală. Isus sărbătoreşte împreună cu noi şi deschide trecerea de la moarte la viaţă.

Cea mai importantă celebrare din lume a fost aceea a Paştelui, pe care Isus a celebrat-o în cenacol în seara dinaintea morţii sale. Discipolii au crezut că au comemorat eliberarea lui Israel din Egipt; în schimb, Isus celebra eliberarea întregii omeniri de sub puterea morţii. În Egipt, sângele mielului i-a salvat pe israeliţi de îngerul exterminator; în schimb, la acea ultimă cină, însuşi Isus a fost mielul care, cu sângele său, avea să elibereze omenirea din moarte. Moartea şi învierea lui Isus sunt dovada faptului că se poate muri şi, cu toate acestea, să se obţină viaţa; acesta este conţinutul propriu al oricărei celebrări creştine. Însuşi Isus compară cu eliberarea Israelului din sclavia Egiptului moartea şi învierea sa, a cărei acţiune răscumpărătoare este indicată de atunci cu termenul de mister pascal; în analogie cu sângele mântuitor al mielului cu ocazia ieşirii Israelului din Egipt (Ex 12), Isus este adevăratul miel pascal care l-a eliberat pe om din laţurile morţii şi păcatului. [Youcat 171]

Izvorul profund al Liturgiei este Dumnezeu, în care se află o veşnică, cerească sărbătoare de iubire - bucuria Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Deoarece Dumnezeu este iubire, el ar vrea să ne facă să participăm la sărbătoarea bucuriei sale şi să ne dăruiască Binecuvântarea sa.

Celebrările noastre pământeşti trebuie să fie sărbători pline de frumuseţe şi de putere: sărbători ale Tatălui care ne-a creat - pentru aceasta darurile pământului au un rol aşa de important: pâinea, vinul, uleiul şi lumina. Sărbători ale Fiului care ne-a răscumpărat – pentru aceasta cântăm cu bucurie eliberarea noastră, respirăm în ascultarea Cuvântului şi ne fortificăm hrănindu-ne cu darurile euharistice. Sărbători ale Sfântului Duh care locuieşte în noi - pentru aceasta din adunările sacre derivă o bogăţie supraabundentă de mângâiere, de cunoaştere, de curaj, de forţă şi de Binecuvântare. [Youcat 170]

În liturgie Tatăl ne umple cu binecuvântările sale în Fiul întrupat, mort şi înviat pentru noi, şi-l revarsă în inimile noastre pe Duhul Sfânt. În acelaşi timp, Biserica îl binecuvântează pe Tatăl prin adoraţie, laudă şi aducere de mulţumire şi imploră darul Fiului său şi al Duhului Sfânt. [CCBC 221]

În liturgia Bisericii Cristos semnifică şi realizează mai ales propriul mister pascal. Dăruindu-l pe Duhul Sfânt apostolilor, le-a dat lor şi succesorilor puterea de a realiza lucrarea mântuirii prin jertfa  euharistică şi prin sacramente, în care el însuşi acţionează pentru a comunica harul său credincioşilor din toate timpurile şi în întreaga lume. [CCBC 222]

În liturgie se realizează cea mai strânsă cooperare între Duhul Sfânt şi Biserică. Duhul Sfânt pregăteşte Biserica pentru a-l întâlni pe Domnul său; îl aminteşte şi îl manifestă pe Cristos credinţei adunării; face prezent şi actualizează misterul lui Cristos; uneşte Biserica cu viaţa şi misiunea lui Cristos şi face să rodească în ea darul comuniunii. [CCBC 223]