2.25 Cum a început viaţa monastică?

Romanii, conciliile şi părinţii Bisericii

Printre primii creștini au fost deja oameni care au ales o viață de rugăciune, austeritate, abstinență (celibat) și sprijinire a aproapelui. Când persecuțiile și moartea martirilor s-au încheiat în cea mai mare parte, oamenii au început să caute alte modalități de a-și dărui viața lui Dumnezeu.

Unii călugări au ales să trăiască ca pustnici în deșert (de exemplu, în Egiptul și Siria din zilele noastre). În jurul anului 325, unii pustnici au început să trăiască într-o comunitate unde erau ascultători față de superiorul lor. Acesta este începutul vieții monahale. În anii care au urmat, au fost stabilite ordine atât pentru bărbații, cât și pentru femeile consacrate. Pe lângă viața lor de rugăciune, acești religioși au dedicat timp studiului, medicinii, agriculturii și copierii și scrierii cărților.

> Citește mai multe în carte

Citește mai multe în carte

Viaţa călugărească a început în momentul în care unii bărbaţi şi femei s-au separat de lume pentru a se dedica total lui Dumnezeu.

Asta spune Papa

Scrierile Sfântului Vasile cel Mare au fost folosite de diverși autori de reguli monahale, inclusiv de Sfântul Benedict, care l-a considerat pe Vasile maestrul său ... Din acest motiv, mulți oameni cred că structura esențială a vieții Bisericii, monahismul, a fost în primul rând stabilită de sfântul Vasile cel Mare. În orice caz, contribuția sa a fost decisivă pentru definirea mai specifică a naturii vieții monahale. [Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, Patres Ecclesiae, n. 2]