1.26 De ce a murit Isus pentru noi?
Dumnezeu ne poartă o dragoste imensă. Prin urmare, el dorește ca noi să devenim complet fericiți și să trăim pentru totdeauna cu el în ceruri. Cu toate acestea, păcatele noastre stau între noi și Dumnezeu. Din cauza păcatelor noastre, în viața noastră există prea puțin sau chiar deloc spațiu pentru Dumnezeu. Trebuie să ne purtăm singuri grijile și întristările, pentru că nu îi permitem lui Dumnezeu să intre în viața noastră. Acest lucru ne poate face foarte nefericiți.
De aceea Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său Isus, care era complet fără de păcat. Isus s-a născut ca om. Când a murit pe cruce, tot păcatul omenesc a murit odată cu el. Din acel moment, putem deveni copii adoptați de Dumnezeu prin Botez. Acum trebuie doar să acceptăm iertarea lui Dumnezeu pentru a merge din nou cu el alături!
De ce Biserica botează copiii?
Pentru că, fiind născuţi cu păcatul strămoşesc, ei au nevoie să fie eliberaţi de puterea Celui Rău şi să fie transferaţi în împărăţia libertăţii fiilor lui Dumnezeu. [CCBC 258]
De ce menţine Biserica obiceiul botezului copiilor?
Biserica păstrează încă din timpuri foarte vechi obiceiul botezului copiilor. Pentru că, înainte ca noi să-l alegem pe Dumnezeu, Dumnezeu ne-a ales pe noi. Deci Botezul este un har, un dar al lui Dumnezeu, nemeritat, care ne primeşte în mod necondiţionat. Părinţii credincioşi care vor ceea ce este mai bun pentru copilul lor vor şi Botezul său, cu care copilul este scos de sub influenţa păcatului strămoşesc şi de sub puterea morţii.
Botezul copiilor presupune ca părinţii creştini să-l introducă pe copil la credinţă. Nu este corect a-l priva pe copil de Botez de dragul unui liberalism rău înţeles. A-l priva pe copil de harul lui Dumnezeu primit la Botez este o greşeală din partea părinţilor creştini; este ca şi cum a-i priva de iubire un copil pentru a-i permite, după aceea, să aleagă liber iubirea. Aşa cum orice persoană se naşte înzestrată cu facultatea cuvântului, dar trebuie să înveţe o limbă, în acelaşi mod orice persoană se naşte înzestrată cu facultatea de a crede, dar trebuie să facă cunoştinţă cu credinţa. Totuşi, Botezul nu poate să fie impus nimănui: odată primit,copii fiind, trebuie apoi aprobat în decursul vieţii, adică trebuie spus „da” propriului Botez, pentru ca acesta să poată aduce rod. [Youcat 197]
Care este etapa deplină şi definitivă a revelaţiei lui Dumnezeu?
Este cea realizată în Cuvântul său întrupat, Isus Cristos, mijlocitor şi plinătate a revelaţiei. El, fiind Fiul unul-născut al lui Dumnezeu făcut om, este Cuvântul perfect şi definitiv al Tatălui. Prin trimiterea Fiului şi darul Duhului, revelaţia este de acum împlinită pe deplin, chiar dacă în cursul secolelor credinţa Bisericii va trebui să aprofundeze treptat toată însemnătatea ei. „De vreme ce ni l-a dat pe Fiul său, care este Cuvântul său unic şi definitiv, Dumnezeu ne-a spus totul deodată în acest Cuvânt al său şi nu mai are nimic de spus” (Sfântul Ioan al Crucii). [CCBC 9]
Ce valoare au revelaţiile particulare?
Deşi nu aparţin depozitului credinţei, ele pot să ajute la trăirea credinţei, cu condiţia să menţină orientarea lor strictă spre Cristos. Magisteriul Bisericii, căruia îi revine discernământul asupra acestor revelaţii particulare, nu poate deci să le accepte pe acelea care pretind să depăşească sau să corecteze revelaţia definitivă care este Cristos. [CCBC 10]
Ce arată Dumnezeu despre sine atunci când ni-l trimite pe Fiul său?
Dumnezeu ne arată în Isus Cristos toată profunzimea iubirii sale milostive.
Dumnezeul invizibil devine vizibil în Isus Cristos: el devine om ca şi noi. Acest lucru ne arată măreţia iubirii lui Dumnezeu: el ia asupra sa toate poverile noastre şi parcurge împreună cu noi toate drumurile; este prezent în singurătatea noastră, în durerea noastră, în frica noastră de moarte. El este deja acolo unde noi nu putem să ajungem, pentru a ne deschide poarta spre viaţă. [Youcat 9]
Cu Isus Cristos a fost spus totul, sau Revelaţia va continua după el?
În Isus Cristos, însuşi Dumnezeu a venit în lume; el este cuvântul definitiv al lui Dumnezeu şi, ascultându-l, toţi oamenii din toate timpurile pot să ştie cine este Dumnezeu şi ce este necesar pentru mântuirea lor.
Cu Evanghelia lui Isus Cristos, Revelaţia lui Dumnezeu a ajuns la împlinire. Pentru ca ea să ne apară clară, Duhul Sfânt ne conduce tot mai adânc în adevăr. În viaţa unor oameni, lumina lui Dumnezeu erupe cu atâta forţă, încât ei văd „cerul deschis” (Fap 7,56): aşa au apărut locurile de pelerinaj cum ar fi Guadalupe în Mexic sau Lourdes în Franţa. „Revelaţiile private” ale vizionarilor nu pot să îmbunătăţească Evanghelia lui Isus Cristos şi nu sunt obligatorii în sens universal; însă pot să ne ajute să o înţelegem mai bine. Adevărul lor trebuie să fie recunoscut de Biserică. [Youcat 10]
Care sunt efectele jertfei lui Cristos pe cruce?
Isus şi-a oferit viaţa în mod liber ca jertfă de ispăşire, adică a reparat păcatele noastre cu ascultarea deplină a iubirii sale până la moarte. Această „iubire până la sfârşit” (In 13,1) a Fiului lui Dumnezeu reconciliază toată omenirea cu Tatăl. Deci jertfa pascală a lui Cristos îi răscumpără pe oameni în mod unic, perfect şi definitiv şi le deschide comuniunea cu Dumnezeu. [CCBC 122]
De ce trebuia să ne răscumpere Isus chiar pe cruce?
Crucea pe care Isus, nevinovat, a fost executat în mod teribil este locul celei mai extreme umiliri şi singurătăţi. Isus, Răscumpărătorul, a acceptat în mod liber crucea pentru a duce pe ea păcatul şi suferinţa lumii. În felul acesta, el a reconciliat lumea cu Dumnezeu prin propria sa iubire desăvârşită.
Când în persoana Fiului s-a lăsat lovit pentru noi pe cruce, Dumnezeu nu putea să ne arate cu o mai mare claritate iubirea sa. Crucea era cel mai infamant şi cel mai teribil instrument de execuţie din Antichitate; niciun cetăţean roman nu putea să fie răstignit, oricare ar fi fost delictul său. Prin cruce, Dumnezeu s-a cufundat în cele mai profunde suferinţe ale omenirii şi de atunci nimeni nu mai poate spune: „Dumnezeu nu ştie ce sufăr”. [Youcat 101]
„ Adu-ţi aminte de tot drumul pe care Domnul Dumnezeul tău te-a făcut să mergi în aceşti patruzeci de ani în pustiu... Îmbrăcămintea ta nu s-a uzat pe tine şi piciorul nu s-a umflat în aceşti patruzeci de ani”, spune Moise în Deuteronom la finalul celor 40 de ani ai drumului către Țara Promisă (8,2.4).
Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu ... care prin suferință ne-a împăcat cu Dumnezeu și a înviat din morți; el care stă la dreapta Tatălui și este desăvârșit în toate lucrurile ... Căci el a adus cu adevărat mântuirea: întrucât el însuși este Cuvântul lui Dumnezeu, el însuși Singurul Născut al Tatălui, Cristos Isus, Domnul nostru. [Sf. Irineu de Lyon, Contra ereziilor, Cartea a 3-a, cap. 16 (MG 7, 928)]
