1.28 De ce a fost nevoie ca Isus să moară în acest fel?
Isus a avut o moarte cruntă, dureroasă și inumană pe cruce. Pe de o parte, este Fiul lui Dumnezeu; pe de altă parte, el a suferit ca ființă umană și a experimentat durerea și frica. Prin suferința și moartea sa, Isus ne-a răscumpărat de la moarte și a obținut iertare pentru toate păcatele [>4.13].
Cu moartea lui cruntă, Isus a dovedit că a vorbit cu adevărat în numele lui Dumnezeu Tatăl, iar Dumnezeu a confirmat acest lucru prin învierea lui Isus [>3.33]. De-a lungul vieții sale, Isus ne-a arătat că iubește oamenii. El a demonstrat această dragoste pentru noi, în special pe cruce, unde a luat toate păcatele noastre asupra lui (Evr 9,28)
Care sunt efectele jertfei lui Cristos pe cruce?
Isus şi-a oferit viaţa în mod liber ca jertfă de ispăşire, adică a reparat păcatele noastre cu ascultarea deplină a iubirii sale până la moarte. Această „iubire până la sfârşit” (In 13,1) a Fiului lui Dumnezeu reconciliază toată omenirea cu Tatăl. Deci jertfa pascală a lui Cristos îi răscumpără pe oameni în mod unic, perfect şi definitiv şi le deschide comuniunea cu Dumnezeu. [CCBC 122]
De ce trebuia să ne răscumpere Isus chiar pe cruce?
Crucea pe care Isus, nevinovat, a fost executat în mod teribil este locul celei mai extreme umiliri şi singurătăţi. Isus, Răscumpărătorul, a acceptat în mod liber crucea pentru a duce pe ea păcatul şi suferinţa lumii. În felul acesta, el a reconciliat lumea cu Dumnezeu prin propria sa iubire desăvârşită.
Când în persoana Fiului s-a lăsat lovit pentru noi pe cruce, Dumnezeu nu putea să ne arate cu o mai mare claritate iubirea sa. Crucea era cel mai infamant şi cel mai teribil instrument de execuţie din Antichitate; niciun cetăţean roman nu putea să fie răstignit, oricare ar fi fost delictul său. Prin cruce, Dumnezeu s-a cufundat în cele mai profunde suferinţe ale omenirii şi de atunci nimeni nu mai poate spune: „Dumnezeu nu ştie ce sufăr”. [Youcat 101]
Pentru ce îi cheamă Isus pe discipolii săi să-şi ia crucea?
Chemându-i pe discipolii săi „să-şi ia crucea şi să-l urmeze” (Mt 16,24), Isus vrea să-i asocieze la jertfa sa răscumpărătoare chiar pe aceia care îi sunt primii beneficiari. [CCBC 123]
De ce trebuie să acceptăm şi noi suferinţa în viaţa noastră, „să ne luăm crucea” şi să-l urmăm pe Isus?
Creştinii nu trebuie să meargă în căutarea suferinţei, dar, în momentul în care se află în faţa unei suferinţe inevitabile, ea poate dobândi pentru ei un sens dacă o unesc cu suferinţa lui Cristos: „Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu, ca să mergeţi pe urmele lui” (1Pt 2,21).
Isus a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Mc 8,34). Creştinii au datoria de a alina suferinţa în lume, şi totuşi suferinţă va exista mereu; trebuie să acceptăm prin credinţă propria noastră suferinţă şi să o împărtăşim pe cea a altora; astfel, suferinţa umană devine una cu iubirea răscumpărătoare a lui Cristos, şi astfel parte din puterea divină care transformă lumea în mai bine. [Youcat 102]
Ce înseamnă: Isus este „Fiul unic al lui Dumnezeu"?
Când Isus este indicat drept „Fiu unic al lui Dumnezeu” (Fiu unic sau Fiu unul născut, In 3,16) şi este numit cu acest nume de Petru şi de alţii, se arată că între toţi oamenii numai Isus este mult mai mult decât un om şi că se află într-o relaţie specială cu Dumnezeu, Tatăl său.
În multe texte din Noul Testament (In 1,14.18; 1In 4,9; Evr 11,7 etc.) Isus este numit „Fiu”. Cu ocazia botezului şi a schimbării la faţă, glasul care venea din cer îl desemnează pe Isus drept „Fiu preaiubit”; Isus explică discipolilor săi relaţia sa specială cu Tatăl ceresc: „Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze” (Mt 11,27). Cu învierea, reiese în mod clar că Isus Cristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. [Youcat 74]
Să rămânem ancorați trainic în speranța noastră și în garanția dreptății noastre, Isus Cristos, care a purtat păcatele noastre în trupul său pe lemn. El nu a săvârșit păcat și nici nu s-a găsit înșelăciune în gura lui (1Pt 2,24.22). Însă a îndurat pentru noi toate, ca să trăim în el. [Sf. Policarp, Scrisoarea către Filipeni, cap. 8: 1 (MG 5, 1012)]
