4.41 Vei ajunge în iad dacă te sinucizi?
Este foarte trist când cineva se simte obligat să se sinucidă, să recurgă la actul final de disperare. Este greșit să îți închei propria viață. În loc să protejezi viața pe care ai primit-o de la Dumnezeu, o închei și astfel săvârșești un păcat grav. Cu toate acestea, numai Dumnezeu cunoaște motivele cele mai profunde care au determinat pe cineva să comită această faptă. În aproape toate cazurile, persoana nu poate fi trasă pe deplin la răspundere.
Dumnezeu iubește și această persoană, în ciuda faptei sale teribile de disperare. Mai presus de toate, putem avea încredere în dragostea și îndurarea lui Dumnezeu și să-i cerem în rugăciune să rezerve un loc în cer pentru această persoană. În același timp, acest lucru arată cât de important este să sprijinim persoanele care au gânduri sinucigașe, să-i ajutăm să conștientizeze valoarea vieții, pe care ar trebui să o protejăm în toate circumstanțele.
Dacă te lupți cu această problemă sau știi pe cineva aflat în dificultate, cere ajutorul apelând o linie din.
Ce interzice porunca a cincea?
Porunca a cincea interzice cele ce se împotrivesc în mod grav legii morale:
- omuciderea directă şi voluntară şi cooperarea la ea;
- avortul direct, voit ca scop şi ca mijloc, precum şi cooperarea la avort, sub pedeapsa excomunicării, pentru că fiinţa umană, încă de la zămislire, trebuie respectată şi ocrotită în mod absolut în integritatea sa;
- eutanasia directă, care constă în a pune capăt vieţii persoanelor cu handicap, bolnave sau aproape de moarte, printr-o faptă sau prin omiterea unei acţiuni datorate;
- sinuciderea şi cooperarea voluntară la ea, deoarece este o ofensă gravă adusă iubirii juste faţă de Dumnezeu, faţă de sine şi faţă de aproapele: cât priveşte responsabilitatea, ea poate fi agravată din cauza scandalului sau atenuată de tulburări psihice deosebite sau de temeri grave.
[CCBC 470]
Ce acţiuni sunt interzise de interdicţia de a ucide?
Sunt interzise omuciderea şi complicitatea la omucidere; este interzis a ucide în război, în afară de condiţiile stricte care justifică o legitimă apărare cu forţa militară; este interzis avortul, încă de la zămislirea persoanei umane; sunt interzise sinuciderea, automutilarea şi autodistrugerea; este interzisă şi eutanasia, adică uciderea persoanelor handicapate, bolnave sau aproape de moarte.
Astăzi se întâmplă des să se eludeze interdicţia de a ucide cu argumente inspirate dintr-un aparent umanitarism; dar, în realitate, nici eutanasia, nici avortul nu sunt soluţii umane şi, pentru aceasta, în aceste probleme Biserica este de o claritate definitivă. Oricine ia parte la un avort, constrânge sau chiar numai sfătuieşte o altă persoană să comită avort este în mod automat excomunicat, în mod asemănător cu ceea ce se întâmplă pentru alte delicte comise împotriva vieţii. În schimb, când o persoană bolnavă psihic îşi ia viaţa, responsabilitatea sa în această privinţă este adesea redusă şi uneori chiar inexistentă. [Youcat 379]
Câți oameni triști, câți oameni tristi fără speranță! Gândiți-vă și la câți tineri care, după ce au încercat atât de multe lucruri, nu reușesc să găsească un sens pentru viața lor și optează pentru sinucidere. Știți câți tineri se sinucid în lumea de azi? Un numar foarte mare. De ce? Nu au nicio speranță. Au încercat atâtea lucruri, iar societatea, care este crudă - este crudă! - nu le poate da speranță. Speranța este ca harul: nu poate fi cumpărată, este un dar de la Dumnezeu. Trebuie să oferim speranță creștină prin mărturia noastră, libertatea și bucuria noastră. Darul oferit de Dumnezeul harului oferă speranță. [Mesaj, 17 iunie 2013]
