1.1 Exclude Big Bang credinţa în Dumnezeu?
Unii oameni consideră că Biserica se opune științei, iar creștinii trebuie să nege teoria Big Bang-ului. Însă acest lucru nu este adevărat, ci dimpotrivă!
Teoria Big Bang-ului a fost pentru prima dată sugerată de preotul catolic Georges Lemaître (†1966). Biserica i-a lăudat studiile, lucru care arată în sine că această teorie nu contrazice credința că Dumnezeu a creat lumea ‘ex nihilo’ (din nimic).
> Citește mai multe în carte
Cum a creat Dumnezeu universul?
Dumnezeu a creat universul în mod liber, cu înţelepciune şi iubire. Lumea nu este produsul unei necesităţi, al unui destin orb sau al întâmplării. Dumnezeu a creat „din nimic” (ex nihilo – 2Mac 7,28) o lume ordonată şi bună, pe care el o transcende în mod infinit. Dumnezeu păstrează în existenţă creaţia sa şi o susţine, dându-i capacitatea de a acţiona şi conducând-o la împlinirea sa, prin Fiul său şi Duhul Sfânt (CCBC 54).
Este lumea un produs al întâmplării?
Nu. Dumnezeu, şi nu întâmplarea, este cauza lumii. Fie cât priveşte originea sa, fie cât priveşte ordinea sa internă şi orientarea sa spre un scop, lumea nu este un produs de factori care acţionează „fără un sens”.
Creştinii sunt convinşi că pot recunoaşte mâna lui Dumnezeu în creaţia sa. Unor oameni de ştiinţă, care defineau Universul ca un proces întâmplător, lipsit de un sens şi de un scop, Ioan Paul al II-lea le-a obiectat în 1985: „A vorbi despre întâmplare pentru un Univers care prezintă o organizare aşa de complexă în elementele sale şi un finalism aşa de minunat în viaţa sa înseamnă a renunţa la căutarea unei explicaţii a lumii aşa cum ne apare. În realitate, asta echivalează cu a voi să admitem efecte fără cauză. E vorba de o abdicare a inteligenţei umane, care ar renunţa astfel să gândească, să caute o soluţie pentru problemele sale”. [Youcat 43]
Este în natura lucrurilor care ajung la existență să-și dobândească originea din ceea ce există deja. Și mi s-a părut că s-ar putea spune că, fiind în acceași măsură adevărat, nimic nu este veșnic coexistent cu Dumnezeu care să fie distinct de el, ci că orice există își are originea de la el. [Metodiu de Olimp, Despre liberul arbitru, cap. 2 (ML 18, 244)]
